Da, dupa atat amar de vreme petrecut impreuna, a sosit momentul sa ne despartim. Nu fara regrete. Deh, asta e viata. Prin urmare, MINI-ul nostru e de vanzare. Cine e interesat poate afla mai multe detalii din anuntul de pe autovit.ro. Il gasiti aici.
Am fost Sambata la concert. Nu neaparat pentru muzica; deh, acum, mai toti barbatii care au fost acolo spun asta, de frica acuzelor de homosexualitate care ar putea plana asupra lor. Pe bune, imi place muzica ei, dar nu sunt, totusi, un fan. Sunt, insa, un fan al concertelor ei. Oricine ar spune ca nu sunt (ele, concertele) demne de aplaudat, e un ipocrit.
Pe mine nu m-au impresionat foarte mult decorurile (nici nu cred ca s-a gandit cineva din staff-ul artistei ca vor impresiona, avand in vedere reducerea de fonduri pentru Bucuresti), nici rochiile ei. Dar am savurat instrumentatia si trecerile de la fiecare melodie. Si chiar si vocea “Kyliei” a sunat foarte bine. Ca sa nu mai spun de proiectii… Per total mi s-a parut un show foarte reusit, desi tot il comparam, in minte, cu cel facut de Rolling Stones anul trecut pe Manoliu. Dadea cu virgula, desigur. Pe de alta parte, sunt conditii total diferite (Manoliu, Cotroceni, Manoliu, Cotroceni, Manoliu, Cotroceni…) si, mai mult, artisti total diferiti.
Am citit mai devreme cateva articole din mass-media autohtone. Ca nu a facut show-ul din Paris, neamintind de costul biletelor pentru show-ul de acolo, nici macar de diferenta dintre publicul de-aici (care s-a trezit cu adevarat abia pe la a treia melodie, Can’t get you out of my head, primele fiind de pe noul album) si cel de acolo. Ca nu s-a cerut nici un bis – lasand la o parte “bis-ul regizat”, cand se intorcea, probabil, oricum, Kylie s-a mai intors o data pentru Love at first sight/I should be so lucky. Sau, cea mai tare, ca s-a stat la cozi imense pentru bautura – din punctul asta de vedere chiar nu am ce sa reprosez organizatorilor, or fi fost cozile mari, dar nu stateai mai mult de 4-5 minute sa-ti iei o bautura; ca sa nu mai spun ca pe tot parcursul concertului vedeai, in multime, stewarzi cu racoritoare, sa nu trebuiasca sa-ti misti fundul pana la standuri… Mda, abureli. Din punctul meu de vedere cei de la Emag!c si-au invatat lectia de la colegii lor, Events, care au organizat (daca pot sa spun asa) concertul Stones-ilor de anul trecut.
Astept sa vad ce o sa fie la Lenny Kravitz si Iron…
Mai e cineva surprins in Romania? Chiar si-atunci cand habar n-avem despre ce se vorbeste, ne pretindem ca stim: “Oh, da, stiam asta… E veche”. Aruncam niste generalisme, un fel de “Hawgh” indienesc, si mergem mai departe “N-ai ce sa faci ma, asta e tara in care traim”.
Si totusi… Saptamana trecuta am fost acasa la ai mei, in Bacau. Oras frumos, maricel, n-are rost sa comentam. In plus, am mai scris despre intamplari in el; eventual, vezi postul de aici. Culmea e ca “minunile” s-au aratat, din nou, de Paste. Daca nici acum, cand?
Probabil ca ar fi trebuit sa scriu despre asta mai demult, ca sa nu fiu acuzat de plagiat de alti bloggeri. Dar asta este, mai am de dus si o viata, in afara de blog-ul asta sarman.
Revenim acum la subiectul nostru. Anume, un afis electoral, observat in mai multe locuri, cat se poate de publice, din Bacau. Motivul pentru care poza e trunchiata e ca nu vreau sa ii fac reclama partidului respectiv (nici lui Marius, chiar daca ne cheama la fel, doar il las pe el sa culeaga laudele…). Daca nu l-ati vazut, inca, pot sa vi-l descriu eu un pic.
Pe un fundal albastru ca marea, in care straluceste in umbra maretului zeu soare o sigla oarecare de partid, zace o faptura blanda, cu ochi ca de carbuni (Arieseni ar fi alegerea mea), imbracata dupa cele mai noi standarde tovarasesti ale fabricii de “chinetextile” din Bacau. Alaturi ii sta stampila atotputernica, stampila pe care s-a gandit sa o cerseasca tipand cu font de 48 si litere “cheaps loc”, “Incearca si cu o femeie!“. Consiliule judetean, uite-o ca vine!
Ok, putini sunt cei pentru care mesajul chiar nu e evident: pana acum, la sefia Consiliului judetean Bacau nu a fost nici o femeie; ia vedeti voi, mai bacauanilor, cum e sa aveti o femeie acolo, um? Pe de alta parte, fara a incerca sa par interesant (ca sa nu spun ceva mai urat), nu se poate sa ignori cealalta varianta: ba, **ponari sau *abagii, nu mai bine va scoateti voi prostiile non-biblice din cap si vedeti cum a zis Cel de Sus ca se face treaba? Ma simt un pic bine ca sunt, la urma urmei, din Vaslui… It wasn’t me, ma’am! Aialalti sunt, eu locuiesc acum in Bucuresti, unde avem prefect de sex (mult) feminin. Ma dezic de Bacau pentru am incercat (numai) cu femei.
Dupa multe luni de munca (not!), am reusit sa lansam noul site Adevox, bazat, surprinzator sau nu, pe o platforma WordPress. Site-ul pe care il vedeti aici e, defapt, un blog, modificat astfel incat nici noi nu mai tinem minte de la ce am pornit. Important e, insa, ce am obtinut: un site curat, cu linii clasice, extrem de simplu de utilizat si foarte bine indexat in motoarele de cautare.
In fond, scopul unui site de prezentare al unei agentii web este sa-i permita utilizatorului sa vada cat mai usor proiectele pe care agentia le arata. Desigur, un mic “bull**it” pe langa imagini are rolul lui…
Tocmai mi-a trimis Mada un link catre un portal de stiri unde se anunta vestea cea mare. Vine Metallica pe 23 Iulie in Bucuresti! Auzisem mai demult ca or sa fie in Bulgaria pe la sfarsitul lui Iulie, dar nu se stia nimic concret de show-ul din Bucuresti. Well, folks, it’s official now. De pe 5 se pun biletele in vanzare pe on-line, iar de pe 7 le gasim si in Diverta. Ne vedem acolo!
A propos de ultima campanie “ROM”… Am plecat week-end-ul asta la munte sa ne relaxam (yeah, right!). Un prieten a gasit o vila care parea perfecta: mare, ingrijita si, cel mai important, la mama naibii. Ca sa nu spun “in ultimul jeg de sat”. Au, am spus deja…
Pentru cei care au vazut vreodata localitatea “Nucsoara” (sper din totul sufletul sa fiti cat mai putini): nu mai are rost sa cititi mai departe, sigur aveti aceeasi parere ca si mine despre ea. Pentru ceilalti, Nucsoara este o localitate undeva intre Curtea de Arges si Campulung (Muscel, evident). Ca sa ajungi acolo treci de Curtea de Arges si mergi pe drumul Campulungului cam 25 de kilometri, dupa care, la Domnesti, faci stanga pe langa Protoerie (ce vreti, e un detaliu esential) si cu cat vei vedea mai putin ciment/asfalt in jurul tau, cu atat de apropii de localitatea in cauza. Probabil cineva s-a chinuit mult sa tina oamenii la distanta… Ma rog, mai depasesti 3 turme de oi, mergi 400 de metri pe niste pietre “drumuite” (nu am cum sa-i spun drum pietruit) si ajungi in Rai. Stai un pic, de ce pute a rahat la intrarea in Rai? Nevermind, pensiunea arata rezonabil.
Ne cazam, mancam si ne apucam sa ne “relaxam”. Unii se duc sa se plimbe, Andrei, Alex si cu mine ne apucam de baut (ce inseamna sa gandesti simplu: de ce sa faci o plimbare in aer liber, cand poti sa bei si sa dormi?) Partea cu bautul a mers cat a mers, dupa care am zis sa trecem la etapa a doua: somn. De aici incep senzatiile tari! Prima a fost senzatia ca in restaurantul de sub noi se asculta manele. Dupa care ca se asculta manele foarte tare. Mda, nu e nici o senzatie, exceptandu-i pe cei care sunt si cazati la pensiune, clientii restaurantului sunt, la urma urmei, sateni. Dau pe Cartoon Network si ma uit la o tampenie de film (da, pe CN au inceput sa dea si filme), incercand, fara succes, sa adorm. Mm, oricum trebuia sa incepem gratarul. Sorbiti din priviri de vreo 6 caini si “ajutati” de personalul din bucataria pensiunii (care mai tot “uitau” cate o caserola din carnea pe care ii rugasem sa o spele), mai o bere, mai scapa un carnat pe jos, mai o gluma proasta… Ajungem la masa, in restaurant, unde suntem intampinati, surpriza, de Guta & Co.! Ii rugam pe aia sa dea muzica mai incet, macar cat mancam. A tinut un pic, pana cand “locanta” a inceput sa se aglomereze de musterii asudati de la taiat copaci care vroiau, cu orice pret, sa se distreze. Acuma, na, boss, barosane, lumea vrea sa se distreze, sa se curga rauri de “la la la la, la la la la, por tu ga li a”. Ce mai conteaza 14 dobitoci care platesc 110 ron/noapte ca sa stea acolo? You don’t mess with the “manea”, man!
Ne apucam de poker, indestulati fiind de la gratar (not!)… Asta se intampla pe la 9, seara. Manele. Incercam manele sa manele ignoram manele si manele sa manele ne manele vedem manele de manele treaba manele noastra manele. Cam asa ne intelegeam intre noi, incercand sa ignoram “cocalarii” de la o masa alaturata care urlau “Alarmaaaa” de fiecare data cand chelnerul dadea muzica mai incet, la rugamintile noastre.
In jur de 1:30 terminam cu “distractia” si mergem la somn. Sau nu… Guta ii dadea parca mai cu suflet si, cum restaurantul (recte “combina” pe care trona impozabil textul “3600 watts”) era chiar sub camera noastra, m-am intors nervos sa vorbesc cu chelnerii/betivii sa se potoleasca. Intru in restaurant, il chem pe chelner, dar pana vine ala se infatiseaza in fata mea unul dintre petrecareti, cerandu-mi socoteala pentru lipsa mea de respect fata de ei si preferintele lor muzicale. Ii spun ca n-am ce sa discut cu el si ca nu e civilizat ce face, dar am o mica banuiala ca nu asculta ce vorbeam. Mai cheama unul dintre comeseni si, intre timp, incearca sa ma loveasca, dar nu reuseste. Ii spun ca nu vreau sa facem scandal, dar el ma invita afara sa o rezolvam ca barbatii, incercand inca o data sa ma loveasca. Ceva din mine s-a rupt in momentul ala si il lovesc cat pot de tare. Se ridica si ceilalti de la masa; cel putin asta am vazut cu coada ochiului, pentru ca tocmai iau un picior in spate de la amicul chemat mai devreme. Ma ridic, il lovesc si eu si il pun si pe el la pamant, tipand catre ceilalti ca nu vreau sa am probleme si ca nu am nimic cu ei, doar vreau sa opr… A, stati un pic, asta e, defapt, ce am visat in noaptea aia… Revenind la “intru in restaurant, il chem pe chelner”, ii explic politicos (deci politicos, da?) ca la noi in camera nu se poate sta, ca am ascultat toata noaptea tampeniile alora, ca o sa chem politia daca nu rezolva el. Imi promite ca rezolva. Mm, good enough for me, right? La urma urmei nu avea sa ma iau eu la bataie cu aia si sa risc sa ajung la spital (defapt, era mai mult o certitudine, decat un risc – riscul implica oarece sanse de reusita din partea mea). Noroc ca au oprit muzica aia si s-au luat la bataie intre ei, incercand sa compenseze lipsa de distractie, ca altfel nu stiu ce faceam (cel mai probabil puneam perna deasupra capului si ma gandeam la ce proiecte mai avem in lucru)…
All in all, pensiunea “Danvi” este acel loc in care sa-ti imaginezi ca te afli atunci cand musti o gura de ciocolata “ROM”. Sau in care sa se “relaxeze” altii pe mini-vacanta ta…
Desi mi se pare, in continuare, foarte foarte tare… There goes the rhyme! L-a vazut vreounul dintre voi (si nu ma refer la film – uitati-va si o sa intelegeti).
Il vazusem in “California Dreamin’ (Nesfarsit)”, dar abia zilele trecute i-am auzit si povestea. Elvis. Romano Elvis. Un barbat de etnie rroma (na, e indeajuns de politically correct?), la vreo 40 si ceva de ani, pasionat de Elvis Presley. Mai mult, intrigat de imaginea de hoti si manelisti a rromilor neo-moderni, compune melodii “rock” ce militeaza in favoarea abolirii acestei imagini. Pe mine m-au amuzat melodiile pe care le-am ascultat (fie ele preluari Elvis sau compozitii proprii) si, sincer, recunosc oficial acum ca se poate si altfel. Ungurii au trecut in fata rromilor pe lista mea de “to hate”…
A propos, Elvis are si pagina pe IMDb. O gasiti aici. Nu e mare lucru pe ea, deocamdata, dar aratati-mi voi un alt rrom (in afara de Jean Constantin) care sa aiba pagina pe IMDb.
Pe blog-ul lui Radu Gulie am gasit cateva poze foarte misto cu personajul in cauza.
Auummm, uam babilum bam bem dom bim, tutti tutti, anruuti, ieaaaaahhh… Uhhhmmm, jaillouass rouaacccc…. Un produs “Rock’n'Rrom” (pe bune, asta e numele casei de discuri care il produce). Onli fuls falllll in uhmmmm loouuuoouuuveee!
Nu, in mod surpinzator, acest post nu are nici o legatura cu divinitatea. Da, stiu, nu e “feng-shui” sa incepi un post cu o negatie… I just don’t give a shit!
Revenind… Am dat, in urma cu aproximativ o luna, peste reclama de mai jos. Va stric eu surpriza: e reclama la lichiorul “Crai”. Cred ca am vazut atunci doar primele 10 secunde , din cauza ca se incarca foarte greu. Am vazut-o din nou, insa, recent si atunci m-a lovit.
M-am gandit, initial, ce as putea sa reprosez spotului in cauza (asa cum orice minte analitica ar face), din punct de vedere creativ, din punctul de vedere al mesajelor, al executiei. La prima vedere, mai nimic. Dupa care stau si ma gandesc in ce hal de betivi am ajuns, de otetari si spirtari nenorociti, astfel incat sa facem un asemenea spot: fa-o pe nevasta-ta sa se arunce de la balcon, astfel incat tu sa ramai cu bautura! Si nici macar nu ramai “happily ever after”, dupa cum bine stim, nevasta se intoarce cu o bucata din aripa masinii pe care a cazut infipta in c*r. Dupa care urmeaza replica fabuloasa: “Da’ ce mami, a fost cutremur?”.
Sloganul, insa, mi se pare ca revolutioneaza intreaga lume a advertising-ului. Ii da la temelie rau de tot, nu asa… “Mai bine cumpara doua”. Nu stiu daca ati stat vreodata sa va ganditi, dar, cu exceptia spoturilor pentru promotii (gen cumperi un vibrator si primesti doua), spoturile publicitare incearca sa te faca sa cumperi UN produs. Sunt (pardon, erau) asa de limitate, incat nu pot (pardon, puteau) sa gandeasca in perspecitva: “Hei, daca tot consum 30 de secunde din viata astuia, de ce sa nu-i spun eu sa mearga acum la cel mai apropiat chiosc de ziare si sa cumpere doua numere din Cancan?”. Imaginati-va cum ar suna vocea lui Buzdugan spunand: “Ai auzit Cancan-ul de maine? Bla…bla…bla… Mergi acum la chioscul de ziare si cumpara doua!”. Prin urmare, poate nu te imbeti dintr-o singura sticla de Crai, asa ca “mai bine cumpara doua”. Sau poate una se sparge cand te impiedici pe scari din cauza ca prima te-a ametit deja, asa ca “mai bine cumpara doua”. M-a fermecat de-a dreptul! Marketing-ul nu va mai fi niciodata la fel!
Totusi, stau si ma gandesc la o eventuala continuare a acestui spot, dupa modelul “Unirea”. Sa zicem ca o buna perioada de timp Costel (sa-l numim asa pe eroul masculin al spot-ului) cumpara doua sticle de Crai si traieste fericit cu nevasta lui. Dar, intr-o zi, Costel nu are bani decat pentru o sticla. Pe principiul “mai bine o sticla de Crai, decat niciuna”, Costel cumpara sticla si merge acasa. Ajunge in fata usii, face semnul crucii si intra. Ma rog, aici intervin detalii ori, dupa preferinta, expozitiunea creativa. Ideea e ca s-ar ajunge in aceeasi situatie: nevasta lui Costel ajunge sa adoarma pe canapea cu sticla de Crai in fund. Costel, insetat, da sa faca din nou schema cu cutremurul. Dar, surpriza, toate portelanurile erau sparte de la primul episod al povestii si, cum banii familiei s-au dus pe bautura, nu au cumparat altele. Ce-ar face Costel acum?
CE-AR FACE COSTEL ACUM?
Si abia asteptam sa se faca de 25 Mai, ca sa merg sa-i vad pe “The Chemical Brothers” live la Polivalenta. Ei bine, ghinion. Li s-a stricat scula si au amanat reprezentatia tocmai pana… 20 Octombrie. Juma’ de an, un fleac! Cel putin asa se spune pe site-ul lor oficial. Nu stiu de ce am impresia ca nu e o simpla problema de scula, ci una de bilete vandute. O fi o evaluare subiectiva, dar eu am intrebat in jur de 40 de oameni de prin lista de Mess si nu am gasit pe nimeni care sa vrea sa mearga! “I wonder why” ar spune cineva acum…
Ce s-a mai comentat...