Senzatii tari. Romanesti.

A propos de ultima campanie “ROM”… Am plecat week-end-ul asta la munte sa ne relaxam (yeah, right!). Un prieten a gasit o vila care parea perfecta: mare, ingrijita si, cel mai important, la mama naibii. Ca sa nu spun “in ultimul jeg de sat”. Au, am spus deja…

Pentru cei care au vazut vreodata localitatea “Nucsoara” (sper din totul sufletul sa fiti cat mai putini): nu mai are rost sa cititi mai departe, sigur aveti aceeasi parere ca si mine despre ea. Pentru ceilalti, Nucsoara este o localitate undeva intre Curtea de Arges si Campulung (Muscel, evident). Ca sa ajungi acolo treci de Curtea de Arges si mergi pe drumul Campulungului cam 25 de kilometri, dupa care, la Domnesti, faci stanga pe langa Protoerie (ce vreti, e un detaliu esential) si cu cat vei vedea mai putin ciment/asfalt in jurul tau, cu atat de apropii de localitatea in cauza. Probabil cineva s-a chinuit mult sa tina oamenii la distanta… Ma rog, mai depasesti 3 turme de oi, mergi 400 de metri pe niste pietre “drumuite” (nu am cum sa-i spun drum pietruit) si ajungi in Rai. Stai un pic, de ce pute a rahat la intrarea in Rai? Nevermind, pensiunea arata rezonabil.

Ne cazam, mancam si ne apucam sa ne “relaxam”. Unii se duc sa se plimbe, Andrei, Alex si cu mine ne apucam de baut (ce inseamna sa gandesti simplu: de ce sa faci o plimbare in aer liber, cand poti sa bei si sa dormi?) Partea cu bautul a mers cat a mers, dupa care am zis sa trecem la etapa a doua: somn. De aici incep senzatiile tari! Prima a fost senzatia ca in restaurantul de sub noi se asculta manele. Dupa care ca se asculta manele foarte tare. Mda, nu e nici o senzatie, exceptandu-i pe cei care sunt si cazati la pensiune, clientii restaurantului sunt, la urma urmei, sateni. Dau pe Cartoon Network si ma uit la o tampenie de film (da, pe CN au inceput sa dea si filme), incercand, fara succes, sa adorm. Mm, oricum trebuia sa incepem gratarul. Sorbiti din priviri de vreo 6 caini si “ajutati” de personalul din bucataria pensiunii (care mai tot “uitau” cate o caserola din carnea pe care ii rugasem sa o spele), mai o bere, mai scapa un carnat pe jos, mai o gluma proasta… Ajungem la masa, in restaurant, unde suntem intampinati, surpriza, de Guta & Co.! Ii rugam pe aia sa dea muzica mai incet, macar cat mancam. A tinut un pic, pana cand “locanta” a inceput sa se aglomereze de musterii asudati de la taiat copaci care vroiau, cu orice pret, sa se distreze. Acuma, na, boss, barosane, lumea vrea sa se distreze, sa se curga rauri de “la la la la, la la la la, por tu ga li a”. Ce mai conteaza 14 dobitoci care platesc 110 ron/noapte ca sa stea acolo? You don’t mess with the “manea”, man!

Ne apucam de poker, indestulati fiind de la gratar (not!)… Asta se intampla pe la 9, seara. Manele. Incercam manele sa manele ignoram manele si manele sa manele ne manele vedem manele de manele treaba manele noastra manele. Cam asa ne intelegeam intre noi, incercand sa ignoram “cocalarii” de la o masa alaturata care urlau “Alarmaaaa” de fiecare data cand chelnerul dadea muzica mai incet, la rugamintile noastre.

In jur de 1:30 terminam cu “distractia” si mergem la somn. Sau nu… Guta ii dadea parca mai cu suflet si, cum restaurantul (recte “combina” pe care trona impozabil textul “3600 watts”) era chiar sub camera noastra, m-am intors nervos sa vorbesc cu chelnerii/betivii sa se potoleasca. Intru in restaurant, il chem pe chelner, dar pana vine ala se infatiseaza in fata mea unul dintre petrecareti, cerandu-mi socoteala pentru lipsa mea de respect fata de ei si preferintele lor muzicale. Ii spun ca n-am ce sa discut cu el si ca nu e civilizat ce face, dar am o mica banuiala ca nu asculta ce vorbeam. Mai cheama unul dintre comeseni si, intre timp, incearca sa ma loveasca, dar nu reuseste. Ii spun ca nu vreau sa facem scandal, dar el ma invita afara sa o rezolvam ca barbatii, incercand inca o data sa ma loveasca. Ceva din mine s-a rupt in momentul ala si il lovesc cat pot de tare. Se ridica si ceilalti de la masa; cel putin asta am vazut cu coada ochiului, pentru ca tocmai iau un picior in spate de la amicul chemat mai devreme. Ma ridic, il lovesc si eu si il pun si pe el la pamant, tipand catre ceilalti ca nu vreau sa am probleme si ca nu am nimic cu ei, doar vreau sa opr… A, stati un pic, asta e, defapt, ce am visat in noaptea aia… Revenind la “intru in restaurant, il chem pe chelner”, ii explic politicos (deci politicos, da?) ca la noi in camera nu se poate sta, ca am ascultat toata noaptea tampeniile alora, ca o sa chem politia daca nu rezolva el. Imi promite ca rezolva. Mm, good enough for me, right? La urma urmei nu avea sa ma iau eu la bataie cu aia si sa risc sa ajung la spital (defapt, era mai mult o certitudine, decat un risc – riscul implica oarece sanse de reusita din partea mea). Noroc ca au oprit muzica aia si s-au luat la bataie intre ei, incercand sa compenseze lipsa de distractie, ca altfel nu stiu ce faceam (cel mai probabil puneam perna deasupra capului si ma gandeam la ce proiecte mai avem in lucru)…

All in all, pensiunea “Danvi” este acel loc in care sa-ti imaginezi ca te afli atunci cand musti o gura de ciocolata “ROM”. Sau in care sa se “relaxeze” altii pe mini-vacanta ta…